Despre socializarea copiilor

    Ca marea majoritate a mamelor am avut zbaterile si spaimele mele in legatura cu socializarea copilului. In special la in perioada gradinitei in conditiile in care copilul meu este adeseori anxios in prezenta unui anumit gen de persoane,  nu este deosebit de sociabil cu alti copii si nici abilitati sociale din nascare nu prea prezinta.

    Am fost devastata de multe ori de teoriile exagerate si dupa urcehe ale noului val de educatie potrivit carora copiii care nu socializeaza cu placere si bucurie sunt copii cu atasamentul nesecurizat (netinuti in brate pana la 5 ani, nealaptati pana la 4, nedormiti in pat cu parintii, etc.). In perioadele acelea uitam, ca de obicei DE MINE si de experienta mea personala. Eu am fost un copil deosebit de sociabil, sufletul gradinitei si al scolii, incantata ca se termina vacnata si ca putea face diferite activitati de un fel sau altul. Si eram un copil tare necajit in familie! Astazi, la VLad la scoala majoritatea copiilor populari sunt copii din familii cu probleme, abandonati pe la bunici, care mai iau o scatoalca din cand in cand, etc.
Dar cum spuneam, pe vremea cand aveam copil mic eu nu vedeam asta. Vedeam numai ca al meu copil este foarte diferit de ceea ce am fost eu si ma gandeam numai la ce gresesc iremediabil.

     Astazi nu mai cred ca este normal ca un copil de 3 ani care vine dintr-o familie fericita, in care se simte bine, apreciat si iubit, sa se duca cu placere sa "socializeze" impreuna cu alti 30 de copii (multi provenind din medii de educatie ostile, care tipa mult prea tare, lovesc pe altii, trantesc obiecte, etc. ), sa accepte programul de somn obligatoriu la pranz chiar daca ritmul sau biologic nu cere asta ("si chiar daca nu are chef sa doarma sa stea in pat cu ochii deschisi timp de 2 ore fixand tavanul"), sa manance tot din farfurie "pentru ca trebuie", sa se joace cu program, sa repete de 1000 de ori aceleasi cifre, liniute si litere, etc. Cum nu cred ca este normal ca toti copiii fericiti acasa sa planga la gradinita. Nu. Sunt perfect consteinta ca exista multi copii (unii pe care-i stiu chiar eu) care se duc cu placere la gradinita pentru ca au o fire sociabila, comunicativa dar si pentru ca parintii lor au norocul sa gaseasca gradinite cu adevarat bune - unde or fi ele nu stiu, ca eu nu am vazut niciuna. 

    Cand avea Vlad cam 2 ani si ceva am facut un fel de teatru de papusi cu titlul "Gradinita". Si povesteam cum vin copiii pe rand l gradi, cum vine doamna, apoi cum paintii pleaca, copiii raman cu doamna, se joaca, mananca pahetelul de pranz si la pranz vin parintii sa-i ia pe copii.
Au fost doua faze in timpul jocului pe care nu le uit cat oi trai:
1. cand venea domna copilul o lua si o arunca "in prapastie". Nu avea nicio problema sa ramana copiii singuri unii cu ceilalti dar avea o problema cand venea aceast substitut de mama. Multe luni am dus munca de lamurire pana l-am convins sa n-o mai arunce pe doamna in prapastie.
2. cand veneau parintii sa-i ia acasa pe copii el zice "si pe cei care nu au fost cuminti nu ai vin sa-i ia parintii". Deci clar temerea irationala de abandon. Mai tarziu am vazut ca multi copii de gradinita exprima clar temerea asta dar parintii nu stiu s-o recunoasca pentru ca nu si-o imagineaza. Pare atat de absurda! Ba mai mult, am auzit mame care le spuneau copiilor dimineata "daca mai plangi nu mai vin sa te iau de la gradinita!!!!!".

    Deci da, Feli, copiii se simt abandonati la gradinita; ei nu au nevoie de asa o socializare in timp ce noi adultii moderni avem dar obisnuim sa ne mintim cu gogosi de tipul "e spre binele lui" pentru a ne usura constiinta.

    Unii copii, prin natura lor, se duc la gradinita ca albinele la stup. Ei sunt si la scoala deosebit de descuracreti. Iar eca mai enervanta teorie este aia cu atasamntul securizat: copiii cu atasamentul securizat sunt dispusi sa se desparta demama lor in mod natural si firesc in loc sa se agate de ea cu disperare, ceea ce o poate face pe o mama mai slaba de inger sa creada ca a gresit ea undeva, ca n-a dus copilul destul in brate, ca a oprit alaptarea prea devreme, etc. GOGOSI! Sti ce-i culmea? Ca la VLad in clasa (si la gradinita si la scoala) copiii cei mai dornici sa stea la gradinita erau cei cu cele mai multe probleme familiare!!! Eu am fost o fetita model la gradinita!

    Vlad a mers la gradi la 3 ani, la program scurt. De la 4 ani la program prelungit. Nu a plans si n-a facut scandal pe ideea de gradinita. Dar nici nu s-a omorat de placere. Am fost sincera cu el si i-am spus ca EU am nevoie ca el sa mearga la gradinita. Daca are de ales lui ii place fie sa faca la nesfarsit activitatile preferate fie sa fie lasat in pace, ceea ce nu se intampla nici la scoala nici la gradinita. Se joaca cu o pasiune extraordinara si i-am respectat mereu aceasta placere. Este unul dintre acei copii care nu se plictiseste pe la jumatatea vacantei de vara (cum eram eu) si sa vrea la scoala. Se simte bine sa stie ca familia si societatea functioneaza dupa un set de reguli de baza, carora li se conformeaza cu entuziasm dar nu vrea sa vina cineva (scoala, parintii) si sa-i spuna tot timpul ce sa faca.

Nu am PC

Vad a primit un soi de chestionar la ora de infomatica in care, printre altele era intrebarea:
"Aveti PC acasa?".
Raspunsul copilului la intrebare "Nu".
Intreb de ce a raspuns cu "Nu".
Raspuns: "Pentru ca PC inseamna Personal Compunter iar eu nu am computer personal".
Intrebare de mama: "Dar computerul de acasa ce este?"
Raspuns: "Este al tuturor, nu al meu personal".

O experienta deosebit de placuta cantonamentul lui Vlad de la mare. Program strans, ce-i drept, cu antrenamente la 6.30 dimineata si seara la 18.00, ceva disciplina dar si prietenie, copii mai mari dar si foarte mici de care cei mari trebuie sa aiba grija, instructori pregatiti si organizati. In fiecare zi la plaja a fost cate un concurs de ceva (de barci gonflabile, de castele de nisip, etc.) sau o escapada (parc de distractii, Aqua Magic, parc zoologic). Mi-a spus Vlad, si pe buna dreptate, ca el cu noi nu face atatea "chestii" la mare.

Am incercat sa stau in umbra, sa socializez cu celelalte mamici, sa-i dau cat mai multa libertate si a fost bine. Ce-i drept, am socializat cat pentru 5 ani, dar am cunoscut multi oameni interesanti.

Elegant, rafinat, inteligent, bonom, scos ca din cutie,  intr-un impecabil costum negru cu batsita de matase cu buline la piept. Asa a fost Neagu Djuvara la Ploiesti. M-am dus cu teama ca voi gasi un batranel plapand de 95 de ani si m-am intors cu inima tanara si plina de speranta a acestui om fascinant.

Sala a fost arhi-plina iar Vlad a fost singurul copil. Am avut emotii ca poate, desi a insistat atat sa mearga, poate se va plictisi dar nu, a fost atent tot timpul (exceptand obiceiul lui de a face ceva cu mainile si care eu stiu ca nu e inatentie dar pe care de exemplu invatatoarea nu o poate intelege desi a vazut si ea ca daca-l intreaba in timp ce i se pare ca nu e atent el stie despre ce se vorbeste - de data asta incepuse sa pocneasca scaunul din fata si a trebuit sa-l opresc pentru ca deranja in jur). Deci a fost atent ba mai mult, mi-a dat diferite explicatii bulversante pe parcursul conferintei din care am inteles ca stia foarte bine la ce se refera Djuvara, cu nume de localitati, de oameni, de operatiuni militare, etc. Eu la capitolul al II-lea Razboi Mondial sunt cam pe dinafara (mai ales cand vine vorba despre ambuscade, batalii navale, modele de tancuri sau tipuri de avioane). Pe mine ma pasioneaza mai ales partea sociala a istoriei si mai putin razboaiele propriu-zise.

Bataia cu bulgari

 Unul dintre jocurile de iarna favorite ale lui Vlad este bataia cu bulgari.

Unul dintre jocurile pe care eu nu le pot suferii (le consider o tampenie chiar) e... bataia cu bulgari.

Evident, am avut o discutie  si i-am spus ce nu-mi place mie la bataia cu bulgari (in primul rand ma deranjeza faptul ca este folosita pentru manifestarea agresivitatii unora impotriva altora). I-am spus totusi ca daca lui ii place eu n-am nicio problema cu asta.
Am investigat si de ce-i place lui: ii place sa arunce cu zapada si sa se arunce in el cu zapada, ii place sa aiba echipa si sa se lupte cu o alta echipa, ii place cavalerismul specific diferitelor lupte (desi ma straduiesc din greu sa-i explic ca asta in luptele adevarate e kaka-maka) si nu in ultimul rand ii place pentru ca zapada nu raneste pe nimeni (deci i se pare un joc inofensiv).

In fiecare zi se intalneste la iesirea din scoala cu copii pentru a se bate cu bulgari (fac niste aliante inainte sa iasa din scoala). Nu arunca in copiii care nu vor sa se lupte cu zapada.

In fiecare zi vine necajit:
- pentru ca cineva i-a dat in fata cu zapada murdara de urina;
- pentru ca partenerii lui de bulgareala nu accepta regula "fara bulgari in fata";
- pentru ca in timpul bulgarelii partenerii de echipa incep sa arunce in proprii coechipieri si el nu mai intelege nimic;
- pentru ca cineva i-a dat in cap cu un bulgare foarte tare;

Si ma enerveaza. Si-mi vine in minte poezia aceea de pe site-ul Feliciei (merg pe aceeasi strada, vad o groapa, cad in ea si azi si maine, etc....); bine, intelesul poeziei e ceva mai adanc dar cam acesta este sentimentul din momentul respectiv. (http://piersicuta.blogspot.com/2011/02/autobiography-in-five-chapters.html)

Si iarasi nu sunt sigura ca n-am gresit eu, cu sensibilitatea mea, cu non-agresivitatea mea de-o viata dusa pana la prostie monumentala, pentru ca poate daca nu-i spuneam nimic legat de faptul ca mie nu-mi place nu se mai gandea nici el din acest punct de vedere si lua linistit in fata bulgarii aferenti "jocului", dadea si el unii si "asa-i iarna"! Ce rahat! Sa te torturezi mereu ca orice spui (cu toata sinceritatea) poate la un moment dat sa strice ceva in copilul tau!

Extremismul educatiei

 rincipiile Attachement Parenting  sau "De unde s-a plecat":

- Pregateste-te pentru sarcina, nastere si parenting

- Hraneste cu dragoste si respect

- Raspunde cu empatie

- Foloseste contactul fizic (atinge, mangaie, tine in brate, etc.)

- Asigura somul in conditii de siguranta fizica si psihica

- Ingrijeste cu consecventa si dragoste

- Practica disciplina pozitiva

- Lupta pentru echilibru in viata ta personala si de familie.

Cat de simplu, de frumos si de generos! Dar cat de multi oameni iau idei simple ca cele de mai sus si le rastalmacesc, transforma si exagereaza! 

Din pacate, sub steagul "Luptam impotriva abuzarii copiilor", s-a ajuns la exagerari care pentru mamele  care abuzeaza real copiii (tinta campaniilor declarate sau nu) sunt SF iar pentru mamele "suficient de bune" (cum spune Winnicott) sunt surse nesfarsite de invinovatiri, perpeleli si cosmaruri.

- "co-sleeping" ca un "must". Daca nu-l practici nu-i iubesti copilul. (Nu contravine in niciun fel cu teoria AP ca din ziua 1 dupa ce ai adus copilul de la maternitate sa-l pui in patul lui daca copilul si toata familia este OK cu acest arnjament).

- "brest-feeding" ca un "must". Ceea ce le indeparteaza pe mamele care nu pot alapta din motive medicale. Ba mai mult, am auzit - nu odata - mame care le spun acestor mame ca nu exista motive medicale ci motive psihologice care fac ca mama sa nu poata alpta (ea in subconstient nu vrea sau isi respinge copilul), ceea ce, chiar daca ar contine mult adevar, la ce l-ar ajua pe mamele care nu mai alpateaza? La a se crede mame mizerabile?

- "non-educatul" - teoria falsa (si categoric non AP), inventata de memele lenese si incapabile ele insele de performanta in propria viata potrivit caria "copilul invata prin imitatie" deci nu incerca sa-l inveti tu nimic din ceea ce nu invata prin imitatie pentru ca-l abuzezi; ceea ce i-a facut pe oamenii de bun simt, care au familii linistite si cat de cat organizate sa se intrebe daca gesturi simple cum ar fi pusul pantofilor personali in dulap nu este o cerinta prea mare pentru creierul copilului lor de 2-3 ani. Pe de alta parte abunda de mame care ridica in slavi, ca pe o mare virtute,  haosul in care traiesc si cat de OK este asta pentru familia lor. Uita ca PENTRU FAMILIA LOR.

- "copilul in centrul familiei" iarasi o exagerare non-AP, porivit careia copilul este mic, neajutorat, are nevoi iar adultii trebuie sa le satisfaca cu orice pret, teorie care incurajeaza narcisismul si centrarea pe sine a copilului (pentru copilul unic e un dezastru). Familia este un intreg. Toti membrii ei trebuie sa-si gaseasca echilibrul si fericirea. Nu-mi pot imagina un copil fericit in mijlocul unei familii sacrificiale, frustrate, nefericite, cu nervii la pamant sau in care, si mai rau, parintii aleg ca e mai bine sa divorteze. Nu intotdeauna copilul este cel mai fragil din casa. Un tata care e pe cale sa-si piarda locul de munca, o mama cu probleme de sanatate, etc. sunt in situatii fragile si au nevoie de atentie speciala. Si este absolut surprinzator cum copilul fragil se transforma in astfel de momente devenind el insusi capabil sa ofere suport si intelegere, invatand astfel o lectie importanta, aceea ca viata nu inseamna "eu si numai eu".

- "staying home mom".  Foarte frumos pentru cine poate, extem de util in primii 2 ani de viata ai copilului, dar destul de riscant dupa aceasta varsta. De fapt am impresia ca de la "staying home mom" au venit majoritatea exagerarilor. Pentru ca e relativ simplu sa practici co-sleepingul, alaptatul la cerere pana la indiferent ce varsta, non-educatul, etc. cand nu trebuie sa te trezesti zilnic la 6 pentru a iesi pe usa la 7 fix si a te intoarce la 17. In principiu nicio mama care lucreaza nu se poate ridica la "standardele" de mai sus deci e "greita" din start.

- "home schooling"-ul - intersant de practict de catre un parinte instruit dar cam atat. Dezastru daca nu sti ce faci. N-as da o scoala buna pe HS dar as pune HS pe primul loc inaintea oricarei scoli PE CARE O CUNOSC din Romania. Asta pentru ca noi oricum dam copiii dintr-a V-a la meditatii macar la matematica, romana si limbi straine. Deci pentru ce-i trimitem la scoala? Pentru sport, geografie si istorie? Pai pe astea le preda oricine acasa daca vrea. In realitate majoritatea romanilor fac HS fara sa stie.

Definitia substantivului

 Astazi Vlad a lut B la testul la romana.

Fiind primul B din anul acesta am fost putin surprinsa. El era de-a dreptul necajit dar a concluzionat in final ca "se poate si mai rau". Cand m-am uitat pe lucrare am vazut ca subiectul la care gresise era "subliniati substantivele din text". Nu subliniase cuvinte ca "munte", "rau", "chip". Imi zice ca n-a stiut ca astea sunt OBIECTE.Si-i dau dreptate. La 10 ani muntele nu e un obiect.

Iau manualul de romana (Tudora Pitila si Cleopatra Mihailescu) si recitesc definitia substantivului:
"Partea de vorbire care denumeste FIINTE, LUCRURI, FENOMENE ale naturii se numeste substantiv."
Nimic despre faptul ca sunt si obiecte abstracte (sau o definitie pe intelesul unui copil de 10 ani al cuvantului "obiect" ca fiind ceea ce poate fi perceput prin simturi de examplu, nimc despre "substantivul, spre deosebire de alte parti de vorbire se poate numara" facilitandu-se astfel identificarea cu mai mult acuratete a substantivelor intr-un text.

Mi-e ciuda pe mine ca nu am fost mai atenta dar mai ciuda mi-e ca manualul e de cacao si ca niciodata nu sti cand o sa te lucreze pe la spate. Dar cel mai ciuda imi e cand vad ca Vlad sufera ca nu a stiut. I-am spus ca nu e vina lui dar astazi, cand a vorbit despre notele noi care i-au fost trecute in carnet nu a mentionat nimc despre B-ul de la romana ceea ce inseamna ca inca are oaresce emotii in legatura cu el.

Sa mergi unde te duce copilul

 Inainte sa devin mama visam cu ochii deschisi cum o sa fac cu copilul meu o multime de lucruri care-mi placeau mie. Visam cum o sa facem marionete si cum o sa montam teatre de papusi, cum o sa confectionam un teatru de umbre,  o sa pictam,  sa mergem la programele pentru copii de la muzeul de arta, o sa invatam sa facem ceramica la Muzeul Taranului Roman, etc.

Dar incet, incet, Vlad m-a condus de mana intr-o lume complet diferita de fiinta mea de atunci, o lume in care nu m-am gandit niciodata ca voi intra: lumea stiintelor. La inceput (pe la 2-3 ani) dintre toate cartile care i s-au aratat a ales Minienciclopediile Larouse. Le-a invatat pe de rost si a inceput sa vorbeasca curent folosind cuvinte de acolo. Apoi au fost pe rand Atlasul Geografic (paginile de la inceput cu formarea Pamantului, incretirea scoartei, formarea diferitelor feluri de roci, etc.), faza "dinozaurii",  Universul,  Paleontologia in general, apoi Geologia si Istoria, etc.

Incet, incet, a trebuit sa-mi accesez toate informatiile din liceu, sa caut, sa citim impreuna, sa merg de mai multe ori in muzee in care personal n-as fi pus niciodata pciorul si nu stiu exact cum, m-am trezit intr-o buna zi raspunzand automat, ca un om de stiinta,  la intrebari de tipul "de ce marmura are incrustatii roz in interiorul ei?". Pentru Sim - inginer - a fost mai simplu. Pentru mine - fire artistica - Saga in toata regula.

Nu mai stiu cine spunea ca atunci cand te pregatesti sa devi parinte este ca si cum te-ai pregati pentru o excursie in Italia. Faci planuri de Capela Sixtina si parca te vezi mancand pizza la Napoli. Dar iata ca avionul se rataceste si afli ca ai aterizat in Olanda. La inceput esti ingrozit, derutat, nu-ti gasesti locul si sensul. Dar incet-incet, descoperi ca Olanda e frumoasa, ca are mori de vant, lalele, pe Rembrandt...

Dimineti

 Dimineata nu-mi plac agitatia, discutiile in contradictoriu, obiecte trantite, incercarile de a face curatenie (zgomot de aspirator, vase zornaind, miros de masina de spalat vase, etc.). Dintotdeauna, cand vreau sa plec undeva la o anumita ora ma trezesc cu o ora mai devreme. Daca trebuie sa ies din casa la 5 dimineata ma trezesc la 4, daca trebuie sa ies la 8 ma trezesc la 7. De obicei ma trezesc la 6.20 pentru a iesi pe usa la 7.20. Nimic nu ma irita mai tare decat sa ma vars din pat direct in strada.

Mai intai vreau sa-mi aud zgomotul din urechi si bataile inimii. Asta cat beau o ceasca cu apa calda. Apoi  pregatesc fulgii de ovaz si cafeaua la filtru, imi mananc fulgii mei dupa care il scol pe Vlad. Vine cu ursii lui de plus (Paulica e nelipsit) si stam amandoi pe canapea sub o paturica uitandu-ne mai mult sau mai putin la stirile de la Realitatea, eu cu cafeaua in mana. Ne pupam, ne mangaiem, ne intindem, ne incalzim, etc. La 7 fix trebuie sa ne ridicam - el sa se duca sa manance, eu sa-mi incep toaleta. Avem 20 de minute sa iesim pe usa si inca 30 de minute ca sa ajungem la timp la scoala. In masina ascultam muzica sinfonica sau cate un audio-boock.
Este un program care functioneaza ca uns de 3 ani. Numai ca de la o vreme Vlad nu mai are chef. Incet-incet, nu stiu cum, am inceput sa ne petrecem diminetile (de la 7fix, momentul in care ar trebui sa incepem sa ne imbracam/spalam/mancam) intr-o continua zorire a lui Vlad pentru ca se tandaleste:
- isi trage o soseta si se apuca sa aranjeze soldatii ramasi de ieri pe covor
- sare peste spalatul pe dinti sau pieptanat
- il gasesc visand si-l zoresc; atunci el nu-si mai aminteste ce incepuse sa faca si, distrat, se indreapta spre toaleta unde nu are nimic de facut (a mai fost).
- afirma ca e gata dar nu si-a pus haina si caciula
- iese pe usa fara ghiozdan (uneori).
Mi-am dat seama ca toate acestea nu pot continua asa, ca ne chinuim inutil unii pe altii, ca ne transformam diminetile intr-o nebunie. Stiu ca teoretic parintii ar trebui sa asigure aducerea la timp a copilului la scoala, numai ca pentru un copil de 10 ani haturile nu mai sunt in mana parintilor decat intr-o mult prea mica masura. Pana acum, in 3 ani, nu am intarziat niciodata, desi Vlad este singurul copil din clasa care vine de la Ploiesti la scoala la Campina.
Asa ca am decis sa ma imbrac eu (Sim, care pleaca putin mai traziu sa-si continue ce are de facut) si sa nu-i mai spunem nimic lui Vlad.  Daca intarzie.... intarzie, e treaba lui nu a mea. I-am adus si lui la cunostinta noul plan.
Deci astazi m-am imbracat si dupa ce am fost gata m-am asezat pe un scaun cu o carte in mama si am asteptat linsitita sa ma anunte copilul cand e gata. Trebuie sa fac ceva ca sa nu ma uit la el ca daca ma uit ma enervez, asa ca cititul pare o solutie buna. Exista insa un Dumnezeu al aiuritilor ca nu stiu cum dar am prins la toate semafoarele din orase numai verde si am ajuns la scoala fix inainte sa se sune de intrare (ceea ce totusi nu-i OK pentru ca nu are timp sa se dezbrace in liniste, sa-si scoata cartile, sa se pregateasca pentru prima ora). Dar pana la urma asta e treaba lui nu a mea. Prefer sa avem acum ceva probleme decat sa ne tensionam relatia sau decat sa nu fie capabil sa ajunga la timp la intalnirile importante din viata lui.

Discutii

 - Mami, astazi am avut la pictura tema "Universul". Iti vine sa crezi ca doamna ne-a spus sa pictam fondul cu albastru? Si stelele asa, cu colturi, cum credeau anticii ca sunt stelele. I-am spus ca Universul nu are lumina, deci nu poate sa fie albastru, iar stelele  sunt facute din gaze si nu au colturi iar ea zis ca nu este obligatoriu sa desenam ceea ce exista, sa ne imginam noi...

- Pai da, nu avrut sa pictati realitatea ci ceea ce va imaginati voi, roz, mov, treba fiecaruia...
- Si atunci nu crezi ca tema nu trebuia sa fie  "Universul" ci "Universul fiecaruia dinre noi"?
- Just!

Baietii

 Ieri am avut o revelatie: baietii nu se cearta. Ei se bat direct (agresivii) sau nu fac nimic (victimele). Mi se pare un mare handicap. Pentru ei e SF sa-si descarce in cuvinte supararea sau enervarea pe un alt copil. Daca vrem scoli mai putin agresive ar trebui sa-i incurajam si sa-i invatam pe baieti sa se certe. Eu as face cursuri de certat special pentru baieti.

Boicot

 Este a cincea serbare din viata de elev a lui Vlad in care nu are decat poezii idioate si roluri marginale si obscure de genul "un copil". Asta in conditiile in care se fac scenete si carnavaluri si sunt cel putin 10 roluri principale la fiecare serbare. De fiecare data vedetele sunt aceiasi copii iar o buna parte din ei abia daca-si stiu rolurile. Pe de alta parte Vlad are un deosebit talent actoricesc, retine poeziile de la prima citire, si recita extrem de frumos (la gradinita a fost intre cei 2 copii selectati sa reprezinte gradinita la un concurs judetean de recitari unde a luat chiar premiul I cu "Motanul Pedepsit".

Am incercat sa nu ma transform intr-una dintre acele mame care-si vor musai odorul mereu in centrul atentiei (mai ales ca lui Vlad ii place sa fie lasat in pace) asa ca niciodata nu i-am spus invatatoarei si nici mare caz din asta n-m facut. Dar anul acesta, cand a venit cu o poezie de aurolac (are 8 versuri din care 4 sunt "Cristos s-a nascut") am cedat nervos si i-am spus copilului ca poate sa nu se duca la serbare daca nu vrea. A zis "Yuhuuuu!" si cam asta a fost tot.

Tata ne povestea cum in copilarie mama lui (care a murit pe cand el avea 10 ani), cand odorului nu-i placea poezia la serbare se ducea cu o oala cu lapte prins la invatatore si-i schimba poezia. Cand nu-i placea fata de la dansuri... iar o oala cu lapte prins... Metehne vechi pe care le-au trait ata bunica cat si strabunica. 

La Multi Ani, "Clubul de citit cu trei cititori"

 Anul acesta aniversam 7 ani de la dschiderea "Clubului de citit cu un singur cititor" care apoi, odata cu intrarea lui Vlad in clasa I-a a devenit "Clubul de citit cu 3 cititori" (uneori mai citeste si Paulica, ursul lui de plus).Avem si un vizitator anemic, pe Sim, care din pacate ne onoreaza destul de rar cu prezenta preferand sa-si frece mainile fericit c-a scapt de noi pentru 30 de minute ca sa-si puna gandurile in ordine. Avand in vedere ca pana la orele 21 el este in tirul lui Vlad mai fregvent decat mine trebuid sa presteze la greu masini cu telecomanda, inlocuiri de baterii, lupte cu soldati, etc. ii trecem cu vederea delasarea si-i raspaltim osardia cu aceste 30 de minute de liniste si pace.

Sediul clubului este in patul mare din dormitorul nostru (unde in alta parte?) iar membrii stau tolaniti pe perne moi.
Program: zilnic de la 21-21.30.
Acum citim "Mary Poppins" si ne place.

Educatie Civica

 Ma enerveaza modul in care se studiaza materia in clasa a III-a.

Pe de o parte copiii sunt prea mici pentru abordari extinse.

Pe de alta parte riscul sa intelaga gresit diferite abordari simpliste si generale este mai mare decat riscul sa nu inteleaga mare lucru.
Basca multimea ideilor gresite , ca sa nu spun dauntoare...

La lectia despre minciuna aflam ca "minciuna este un lucru rau si INJOSESTE PE OM".

La lectia despre respect se spune categoric "copiii au OBLIGATIA sa-i respecte pe adulti" si nu se completeaza cu obligatia adultilor de a-i respecta pe copii (ca acolo putea sa fie ideea de respect pentru viata in general sau "respecta ca sa fii respectat" deja le ceream prea mult).

La lectiile despre grupuri si organizatii apare incontinuu ideea ca orice grup are un lider. Si tampenia asta cu liderul este reimprospatata si la lectia cu "Grupurile de joaca" in care scrie fara drept de apel ca grupurile de joaca au un lider si niste norme care trebuiesc respectate. Si asta fara sa se vorbeasca deloc despre ce inseamna lider, diferenta dintre lider si conducator, etc. Plus ca LA GRUPUL DE JOACA LIDER - in conditiile in care copiii dintr-un grup bazat pe prietenie alterneaza rolul de lider in functie de joc? IN FAMILIE LIDER?

Am crezut ca daca retrag copilul de la ora de religie am scapat.

Dar Educatia Civica le-a pus capac la toate.

Si problema este ca nu stiu ce sa fac.

Nu merit

 Ieri Vlad si-a uitat acasa blocul de desen si acuarelele (aiureala caracteristica la majoritatea copiilor in primele zile de scoala). Invatatoarea i-a spus colegului de banca sa-i dea o foaie si o pensula. In loc sa ia de la coleg si sa se faca neobservat printre restul colegilor Vlad a facut, ca de obicei, un circ intreg:

"Nu merit sa fiu ajutat", "Sunt un uituc", "Nu, nu, te rog sa nu ma ajuti", etc.
Normal ca invatatoarea s-a iritat si i-a spus ca daca nu accepta IMEDIAT ajutorul colegului primeste un "Insuficient". Cand a auzit una ca asta a luat foaia si si-a facut treaba fara sa mai carcteasca.

Si ca sa fie atelajul complet (trasura intr-o roata si martoaga beata impopotonata cu ciucuri si palarie de pai) a mai adaugat inca doua obsesii la cotidianul plictisitor:

1. "Am inchis usa la masina?" (se intoarce zilnic sa verfice) - asta dupa ce a lasat usa de la masina deschisa odata si l-am cam apostrofat: i-am zis ca vin hotii si ne fura masina, etc.

2. "Nu mi-am notat bine tema. PRECIS!" - dupa ce nu si-a notat marti tema si invatatoarea i-a scris cu rosu in caiet "sa-ti notezi corect tema". Zilnic, in drum spre casa incepe: "cred ca iar nu mi-am notat bine tema" si o tine tot asa pana ajungem si face nenorocita aceea de tema si vede ca e bine notata.

Cu alte cuvinte suntem "back in business"...

 Astazi a fost ultima zi de scoala la Vlad. Am fost anuntati ca vin imbracati cum vor, fara carti, pentru doar doua ore, la un soi de petrecere. Prima faza a fost ieri cand a spus ca el nu vrea la nicio petrecere, ca vrea sa stea acasa. Acum nu-i o noutate ca Vlad vrea sa stea acasa si ca nu se da in vant dupa evenimente sociale dar am insistat sa se duca totusi. and l-am luat, in masina l-am intrebat cum a fost. Si zice "bine,copiii au dansat, au fost fursecuri dar mie nu-mi plac fursecurile, am prmit un ou Kinder... Iar M (colega de banca) mi-a spus ca sunt cel mai rau baiat din clasa". La care eu zic "da, ce sa zica si ea". Si el incepe, pentru a nu stiu cata oara in luna aceasta "pai are dreptate, chiar asa si sunt". Intreb "de ce, ce s-a intamplat" si zice "pai un baiat a zis ca am luat eu niste scaune dar eu nu le luasem". "Pai normal ca nu le-ai luat ca vad ca nu sunt in ghiozdan" zic eu incercand s-o dau pe gluma. Dar el a continuat cu fandacsia asta "sunt foarte rau, chiar are dreptate" ceea ce m-a scos din minti in asemenea hal incat i-am spus "da, foarte bine, daca asa crezi tu, si Mosu o sa creada tot asta si o sa primesti gaura de la covrig de Craciun". 

Acum trebuie spus ca M e o fetita  tare rautacioasa care-l tot critica si frichine pe Vlad iar el se enerveaza adeseori si incepe sa planga ceea ce-i alimenteaza micutei scorpii depozitul de munitie. Dar ceea ce ma scoate pe mine cel mai tare din minti este faptul ca el se blameaza, spune despre el una doua "sun un prost", "sunt un idiot", "trebuie sa fiu pedepsit", etc. desi noi nu-i zicem niciodata astfel de cuvinte iar critica chiar nu este un mod de viata la noi in casa. Are de pilda diferite contraziceri cu M si el o intreaba "adica crezi ca sunt un idiot nesimtit?" iar M ce rapunde? Logic: "Da esti si toata clasa crede asta". La care el incepe sa urle disperat pentru ce? Pentru ca a primit FIX ce a cerut.

La un moment dat, cand l-am intrebat disperata, de ce se tortureaza astfel mi-a spus
-Pentru ca nu cred ca sunt suficient de bun. 
-Esti mult mai mult decat bun, esti un copil cum orice parinte si-ar dori sa aiba. 
-Nu mi se pare ca eu fac ceea ce trebuie sa faca un copil bun. Ce trebuie sa faca un copil bun?
-Un copil bun trebuie sa fie fericit si sa-si traiasca copilaria. Nu este nevoie ca un copil sa traiasca pentru a-i multumi pe parinti ci pe el insusi. El trebuie sa fie un copil fericit pentru ca atunci cand va creste sa poata creste la randul lui pe propriul sau copil fericit. 
A parut convins pe moment dar a doua zi a venit petrecerea aeasta de la scoala si a luat-o de la capat cu zvarcolitul...

Scoala Animaleleor - despre educatie personalizata

http://www.nicepps.ro/prezentare-powerpoint-scoala-animalelor-2728.html

Una dintre marile mele aspiratii este sa traiesc ziua in care educatia libera va fi o optiune legala in Romania.

Sau macar sa vad cum educatia adaptata personalitatii, intereselor si caracterului copilului devine din vis nebunesc realitate cotidiana?

 Vlad m-a ajutat sa-l descopar pe Garfield. Sunt niste delicioase carti cu benzi desenate de Jim Davis. Garfiel este un motan supraponderal, lenes si egoist care iubeste lasagna, uraste mancarea pentru pisici si sfarseste temporar smotocit de cainele mare al vecinilor pe care tot el il provoaca. Garfield nu are probleme existentiale, filosofia lui este simpla si graviteaza in jurul mancarii si somnului iar cel mai greu pentru el este sa treaca peste ziua de luni. Motanul bea cafea, citeste ziarul si, spre deosebire de stapanul sau John (pe seama caruia face diferite ironii in pisceasca), are succes imens la pisicute. Dar nu, Garfield nu poate avea o relatie stabila cu o alta pisica pentru simplul motiv ca exista cineva de care este foarte indragostit: EL insusi.

Garfield se trezeste dimineata:
...Voi merge sa alerg in dimineata aceasta
...Bineinteles ca imi va fi frig la inceput
...Dar mai apoi imi va fi cald si voi fi transpirat
...Iar inima imi va bate repede si voi fi ametit
...Voi avea basici in talpa
...Voi avea febra musculara zile intregi
...Probabil ca nu ar fi asa de rau sa fac jogging dar este atat de previzibil!

John: Hei, Garfield, ghici ce? Azi cainele vecinului (cainele mare care-l smotoceste pe Garefield) a dat o petrecere de ziua lui.
Garefield: Aceasta caramida ar trebui sa fie un cadou potrivit. (Garefield  arunca caramida peste gard, in capul cainelui).
Garefield: La multi ani, caine!
Cainele iese furios...

John: Buna ziua doctore! Credeti ca puteti sa-mi extrageti chirurgical pisica dintr-un caine?

 Acum cateva zile l-am intrebat pe Vlad:

"Ce te sperie cel mai tare?".
"Intunericul si multimile" mi-a raspuns el, surprinzator de repede si de senin. A explicat ca-l sperie multimile pentru ca se teme sa nu se piarda. Stie ca nu s-a pierdut dar "nu se stie niciodata".
Astazi, in timp ce veneam de la scoala m-a intrebat Vlad
"Pe tine ce te speria cel mai tare cand erai mica?".
"Parintii mei" a raspuns in locul meu o fetita venita de departe.

Cand am realizat ca in copilaria mea nu a existat NIMIC care sa ma sperie mai tare decat parintii mei am avut un soc. Inca mai sunt sub influenta lui.

 

(Caltia - Calatoria inorogului de piatra)

De ce sa-l ai? 

Te incetineste, 

Te trage in jos...

Voiai aripi sa zbori 

Dar tu ai un inorog de piatra 

Pe care niciodata cat traiesti

Nu-l vei putea lasa singur pe Planeta.

Pentru ca e parte din tine

Si masura pentru toate cele vazute si nevazute.

Sunt pline cimitirele de inorogi...